Despre suflet și emoții, în transporturi

Despre suflet și emoții, în transporturi

Se pot spune multe despre momentele istorice la care suntem martori. Unii văd aceste momente ca făcând parte din schimbarea care urmează să se întâmple la nivel global. Gurile rele spun că multe industrii vor dispare și se vor inventa altele noi, care vor înlocui modul și felul în care ne vom deplasa. Însă nu putem fi de-acord cu cei care spun că transporturile clasice sunt pe ultima sută de metri și că, în curând, vom face totul dintr-o apasare pe buton, uitând istoria și mai ales efortul pe care l-au făcut oamenii pentru dezvoltarea acestei industrii. Ceea ce uită aceste guri să spună, este că deplasarea din punctul A în punctul B nu are doar o componentă industrială, are și una umană. Nimic nu poate să înlocuiască prezența fizică indiferent de câți roboți, uberi sau tesle se vor inventa. Omul are în interiorul său, spre deosebire de tabla și microcipurile noilor tehnologii, două lucruri care întotdeauna vor face diferența: emoția și sufletul.       

Dacă ai plecat din locul în care te-ai născut sau ai crescut, se numește că te-ai dezrădăcinat. Nu pleci pur și simplu, industrial și robotic, fără să ai o strângere de inimă, o emoție și sufletul apăsat. Parte din tine și din viața ta, parte din copilăria ta rămân undeva în urmă, la care trebuie din când în când să te întorci. Odată cu bucățele de amintiri rămase, rămân în urmă multe lucruri de care nu ai vrut să te desparți. Îți rămân în urmă locuri, prieteni sau cei dragi, pe care trebuie să îi vezi din când în când, să îți aduci aminte cine ești și cum ai fost. Este o lege nescrisă a naturii, care îți dă forță să mergi mai departe, să reușești să devii implinit și liniștit. Adică, să știi că totul e bine cu ce ai lăsat în urmă. Tehnologia îți permite să suni din când în când, însă nimic nu poate să înlocuiască emoția prezenței fizice, cu o fotografie sau o voce în telefon. Omul este o ființă socială și dacă toate simțurile nu sunt complementare, îți mai rămâne un singur lucru de făcut: să mergi. Adică să ajungi să atingi, să auzi, să miroși și să vezi.

La fel este și în situația în care trebuie să ajungem din punctul A în punctul B. Teoretic, infrastructura și drumurile ar fi trebuit să se dezvolte odată cu rezidențialul, însă este clar că autoritățile nu pot să țină ritmul. Dezvoltarea urbană este o problemă globală și mobilitatatea tinde să fie una din principalele preocupări ale autorității, care vine la pachet cu dispariția unor industrii. Apar alte concepte, însă până când știința ne va da teleportarea și autoritățile o vor implementa, ne rămâne la îndemână clasicul. Adică, avionul, trenul, autocarul sau mașina personală. Și cum nu este la îndemâna fiecaruia să folosim un tren sau avion, tot clasicul transport cu mașina personală ne va ajuta, cel puțin în viața asta, să mergem să vedem, să ajungem să atingem și să simțim emoții.

Trăim vremuri cel puțin dubioase și ar fi o ipocrizie să nu recunoaștem că transporturile nu se vor schimba. Se vor schimba, însă va fi greu pentru muritorul de rând să atingă acele tehnologii văzute prin presa științifico-fantastică. Obiectele pot fi trimise cu tesle sau cu uberi, însă cu drona nu poți trimite suflet. Adică fără prezența fizică, viața e pustiu. Nimic nu poate să înlocuiască mașina personală, care va rămâne mult timp opțiunea necesară și suficientă pentru omul de rând, care are nevoie să simtă, să vadă sau să atingă.

De aceea îți trebuie permis de conducere și mașină personală - este o necesitate pentru trup, inimă și minte. Însă dincolo de necesitate sau transport din punctul A în punctul B, rămâne sufletul și emoția. Făcând analogii, permisul de conducere și mașina personală vor rămâne la temelia tuturor lucrurilor  care vor face diferența între roboți, tablă sau microcipuri și între oameni, suflet sau emoții.